Te întrebi probabil cu ce „monstru” electric colindăm noi țara ca să facem parelologie de calitate. Ei bine, doamnelor și domnilor, faceți cunoștință cu vedeta flotei noastre: Hyundai Kona 2023, varianta cu bateria de 40kWh.
Da, ai citit bine. 40kWh. (Bine, 39.2 dacă ești de la ANAF, dar noi suntem generoși).
În timp ce alții discută despre baterii de 100kWh și autonomii de mii de kilometri, noi am ales calea ascetică. De ce?
Ne place adrenalina: Nimic nu te face să te simți mai viu decât momentul în care Range-ul scade de la 50km la 30km exact când ai ratat ieșirea spre singura stație de încărcare de pe autostradă.
Am devenit experți în gastronomie: Deoarece încărcăm mai des, cunoștem absolut toate sandvișurile din benzinăriile de pe ruta București-Cluj. Putem scrie un blog separat despre calitatea cafelei la 50kW.
Suntem campioni la matematică: Cu 40kWh, regula de trei simplă devine a doua natură. Calculăm consumul în funcție de viteza vântului, temperatura de afară și dacă am băut sau nu cafeaua de dimineață (fiecare kilogram contează!).
Capacitate baterie: 39.2 kWh (Suficient cât să ajungi… undeva).
Putere: 136 CP (Destul cât să depășești un tractor, dacă tractorul nu se grăbește).
Accelerație: 0-100 km/h în vreo 9.9 secunde (Avem timp să ne verificăm și e-mailul până ajungem la sută).
Portbagaj: Încape exact cât ai nevoie ca să realizezi că trebuia să-ți iei mai puține haine.
Lăsând gluma la o parte, Kona asta e „laboratorul” nostru pe roți. E mașina care ne-a învățat că mobilitatea electrică nu e doar despre cifre uriașe, ci despre eficiență și realism. E sprintenă în oraș, e incredibil de fiabilă și ne forțează să fim posesori de electrice „pe bune” – adică ăia care chiar înțeleg cum funcționează infrastructura din România.
Așa că, data viitoare când vezi o Konă albă mergând cu 90 km/h pe autostradă, să știi că nu suntem noi de vină. E fizica. Și probabil încercăm să ajungem acasă fără platformă.